Aşa cum am promis, revin cu textul despre Râşnov. Ştiu, e cam târziu, dar pentru mine timpul are o valoare relativă, iar atunci când e vorba de blog, această valoare tinde spre zero. Scopul acestui blog este să scriu când am chef, dacă am chef, aşa că e treaba mea dacă aveţi ceva de citit pe blog sau nu . :D Sper ca de data asta să aveţi ce citi. :) Mai ales că e scris într-un stil inconfundabil de bucureştean ignorant. :D
Am plecat dimineaţa din Bucureşti, pe o ceaţă de-o tăiai cu cuţitul. A început apoi să plouă dens, astfel că drumul a fost mai obositor decât ne aşteptam. Înainte să ajungem în Predeal, am făcut stânga pe unul dintre cele mai frumoase drumuri din România, 73A, spre Pârâul Rece şi Râşnov (pe unde o căutau fraierii pe Elodia :D). Drumul e bestial, tocmai bun să testezi controlul tracţiunii şi ABS pe noua Fabia. :D
Ajunşi în Râşnov, am intrat în liniştitul orăşel şi am făcut apoi dreapta spre Poiana Braşov. La marginea oraşului, o parcare incredibil de goală şi o rulotă unde se vând cârnaţi la grătar pentru numai 3 lei îţi atrag atenţia că ai cam ajuns la cetate. O primă surpriză neplăcută, cârnaţii cumpăraţi i-am mâncat în tribunele stadionului echipei locale, nimeni alta decât Dinamo Râşnov… Asta e, nici aici nu scăpăm de veşnicii rivali. Husenii de Bucureşti (sanki, parcă eu aş fi din San Francisco) urcau cu maşinile până în parcarea cetăţii, pe un drum abrupt, „asfaltat” cu piatră de râu, şi umplând de praf pe păcălicii care urcau pe jos, în dorinţa de a se bucura de frumuseţea peisajului de toamnă târzie.
În fine, am ajuns şi la cetate. Dimensiunile cetăţii sunt impresionate, cam cât un mic sătuc, pus în vârful dealului şi străjuit de ziduri impresionante.
În piaţa centrală există o terasă şi un magazin de suveniruri de unde poţi cumpăra tot felul de mici kitschuri cu Dracula şi alte năzbâtii cu iz pur românesc.
Cetatea se află în plin proces de renovare, proces care durează de nu ştiu când şi va fi finalizat undeva la Paştele Cailor. La tot pasul întâlneşti materiale de construcţii şi deşeuri, dar bineînţeles că nici urmă de muncitor…
Priveliştea este însă impresionantă, poate cea mai frumoasă privelişte din toată România. Postăvaru, Vf. Omu, Branul, oraşele Zărneşti, Râşnov, pasul Bran sunt toate vizibile de pe zidurile cetăţii.
Aerul medieval este bine conservat, scările din lemn şi intrările înguste din pasajele cetăţii îţi reproduc fidel atmosfera evului mediu. Nu există restricţii ca la Bran, te poţi aproppia cât doreşti de exponatele cetăţii, iar la ieşire există chiar o terasă, dotată cu un „archery”, unde poţi bea un capuccino fierbinte şi îţi poţi exersa talentele de elf. Interesantă tipa care-ţi serveşte capuccino, una blondă şi pitică, cu un ciudat accent slavic, dar care trage cu arcul, de zici că tocmai s-a pripăşit din stepa sarmată.
Cam asta a fost imaginea despre Râşnov, urmează Cetatea domnească din Târgovişte, într-o zi superbă de iarnă…
La întoarcere
