Bran
Am fost la Bran. Nu mi-a plăcut. Am fost şi la Râşnov. Nu am mai avut timp să ajungem şi la Râşnov în aceeaşi zi, aşa că am amânat plimbarea pentru vreo 2 săptămâni. Ne-am ţinut de cuvânt şi am ajuns şi la Râşnov, acum vreo 2 weekenduri. Voi reveni cu un material şi despre Râşnov.
Ca atare, să începem cu Branul. Mai întâi, ca nişte bucureşteni autentici, ne-am rătăcit în Bran. Da. NU am găsit castelul. Deci imaginaţi-vă, ditamai castelul pe munte, nu l-am văzut şi am luat-o în direcţia opusă. Ne-am învârtit vreo oră până să ne prindem noi pe unde se intră… În fine, castelul în sine este cel puţin plictisitor; înghesuit, restrictiv dpdv al organizării, neinteresant dpdv al exponatelor, forţat dpdv al importanţei sale şi tot aşa. Nu există walky-talkie care să-ţi descrie camerele pe care le vizitezi, exponatele sunt protejate de sisteme exagerate, care te anunţă printr-un mesaj înregistrat, încă din momentul în care te afli la vreo 2-3 metri distanţă, că nu ai voie să atingi obiectele. Angajatele îţi comunică din start ca nu cumva să faci poze dacă nu plăteşti taxa de fotografiere, asta dacă eşti român, dacă eşti străin eşti rugat direct să plăteşti suma necesară pentru a putea fotografia. Bazarul din preajma castelului aminteşte de bazarurile din sudul Turciei, iar barul lui Dracula de la intrare a fost absolut demenţial. În decorul din lemni vechi şi aparate medievale de tortură duhnea un miros de parizer proaspăt şi muştar, alimente cu care angajaţii îşi hrăneau celulele ostenite. O bere era 60 de mii. Cu tot cu mirosul aferent.
La ieşire ne-am mai înseninat un pic. Muzeul satului a fost ceva mai plăcut, un loc în care puteai aprecia arhitectura ţărănească a evului mediu, cu tot felul de unelte ciudăţele, care păreau autentice şi interesante.
Cam asta a fost în câteva cuvinte, Branul! Urmează Râşnovul. O cu totul altă poveste.
